Mama a avut întotdeauna pretenţii de la mine.Ea mi-a orientat paşii către şcoală, lectură, învăţare. Am respectat toate sfaturile ei, însă o mică parte din mine s-a orientat şi către sport, lucru pe care nu îl regret deloc deşi am întâlnit profesori care, iniţial, au fost foarte reticenţi în privinţa performanţelor mele intelectuale. Proasta mentalitate că orice sportiv automat e prost…
Pe la 16-17 ani, tot mama îmi spunea că orice om, şi mai ales fată/femeie deşteaptă care se respectă trebuie să dea dovadă de eleganţă. Pe vremea aia nu înţelegeam exact nuanţa cuvintelor ei. Eram o adolscentă înnebunită după muzica R&B, sport, fotografie şi calculatoare, îmi plăcea să învăţ, să particip la diferite competiţii şi cam atât…ah, şi nu dădeam 2 bani pe ce însemna prima impresie, aspectul exterior cu care mă afişam şamd.
Mă enervam teribil când o auzeam mereu pe mama spunându-mi că trebuie să încep să fiu şi eu elegantă. Credeam, din păcate, că se referă strict la capitolul vestimentar. Am realizat, după ceva timp, când am început să şi pun lucrurile astea în aplicare, că eram foarte departe de adevăr.
Atunci când emani eleganţă, emani un pact de pace încheiat cu tine însuţi, emani încredere!
Dar ce înseamnă această eleganţă? La ce se referă ea? Pentru mine, un om elegant este un om manierat, care ştie perfect ce înseamnă respectul. Nu trebuie să fii zilnic îmbrăcat la patru ace pentru a fi considerat elegant. În fond, degeaba ai pe tine un costum şi o pereche de pantofi, dacă îţi arunci mucul de ţigară pe stradă, dacă nu ştii să cedezi locul unei persoane care chiar are nevoie, dacă nu ştii să mulţumeşti celui care te serveşte si să îi răspunzi celui ce te întreabă.
Exemplu de aşa NU:
Zi normală de vineri. 8 dimineaţa, tramvai, mă îndrept către birou. Tramvaiul 25, staţia 13 septembrie. Urcă o domnişoară aparent prezentabilă, pantaloni la dungă cu talie inaltă, cămăşuţă roz pal, sacou gri cambrat şi balerini. Plus o poşetă drăguţă. Ei bine, când mă pregăteam să spun că am văzut o domnişoară draguţă tare, prezentabilă, liniştită, brusc îi sună telefonul. Ceva cu tentă orientală (a răspuns foarte repede, nu am apucat să îmi dau seama dacă era sau nu o manea). Cum a răspuns domnişoara aparent draguţă şi prezentabilă? Aşa: „Da fă, am urcat acu’, în 10 minute să vii că dacă întârzii nu ştiu ce-ti fac…!” Ah, atât de „plăcut” auzului meu pentru o aşa oră matinală…
Da, eleganţa, un cuvânt atât de simplu, şi totuşi atât de complex! Să fii elegant înseamnă să ştii să te exprimi, să ştii ce să vorbeşti, când să vorbeşti, cum să vorbeşti; când şi cum să asculţi; cum să te comporţi. Eleganţa te defineşte ca om, să fii elegant înseamnă să ştii să îţi faci datoria, să fii decent, să ştii să ţii capul sus şi pieptul înainte. Şi desigur, să te îmbraci cu gust. Nu scump, ci simplu şi cu gust.
Caută eleganţa, nu luxul, alege rafinamentul şi nu moda ce reprezintă uneori un clişeu. Preferă să fii respectabil, bogat sufleteşte şi demn de laudă. Învaţă să asculţi stelele şi păsările, bebeluşii şi bătrânii cu inima larg deschisă şi cu eleganţă. Studiază din greu, gândeşte pentru tine, fii franc, vorbeşte gentil oricând..aşteaptă ocazii, nu grăbi circumstanţele. Fii elegant.
Nu confunda eleganţa cu snobismul!Si sa nu uitam ca multe se pot cumpara cu bani,dar bunul gust nu!#BeUnforgettable
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu