Totalul afișărilor de pagină

marți, 26 iunie 2012

Tricoul il face pe om!!!!!???

                                             

    
   
    "Haina face pe om " sau "nu haina face pe om "este marea dilema la care suntem chemati sa raspundem inca din copilarie. Ambele teorii sunt valabile, depinde de situatia la care ne raportam. Indiferent pentru care dintre cele doua concepte pledam, haina trebuie sa puna in evidenta personalitatea individului. Este daca vreti, un mijloc de comunicare, ca un fel de salut pe care il adresam interlocutorului nostru. Iar cand suntem la prima discutie cu un om, e mai bine sa ne alegem cu grija hainele cu care ne imbracam. Mă confrunt deseori cu situaţii în care mi se impune o tinuta standard, în ton cu profilul evenimentului. Particip la activităţi cu câte un dress-code prestabilit pe care e musai să-l respecţi, ca o dovadă autentică de apartenenţă la contextul cu pricina. Şi, în ciuda faptului că alegerea corespunzătoare a hainelor este considerată a fi un lucru ştiut deja de toată lumea, observ că, pe alocuri, există cel puţin câte unul care, de dragul nonconformismului, iese din toate tiparele gândite şi răzgândite către care se îndreaptă mai toate privirile, mai mereu.Nu ştiu voi ce părere aveţi, dar eu i-am apreciat întotdeauna mai mult pe cei care, deşi nu aveau un suport cu informaţii super-mega-ultrasenzaţionale, se impuneau prin ţinuta lor decentă şi atitudinea fermă spre deosebire de ceilalţi care, deşi bine pregătiţi, nu contest, răspândeau aere adolescentine şi degatate care, ce păcat, nu prea se asortau cu seriozitatea impusă, aşteptată, evaluată de comisie.
Eu cred că, orice s-ar spune la prima vedere, câteodată haina îl face, într-adevăr, pe om. Ba mai mult, câteodată haina îl face deştept pe om. Şi tocmai de asta e foarte important mai mereu cu ce te îmbraci. Una e cand te imbraci numai in tricouri si altfel este cand esti un stil combinat.Pentru că, pe undeva, s-ar putea să conteze mai mult decât ţi-ai imaginat vreodată.
Nu-i aşa?

marți, 12 iunie 2012

CASH COW-CUMPERI SI CUM SA PRIMESTI BANI INAPOI!!

Heyyy,am primit astazi pe e-mail reclama despre un site foarte interesant si practi in acelasi timp,si anume:cashcow!!!!Cashcow este un concept adus in Romania de o echipa entuziasta care a cautat cea mai eficienta metoda de a-si ajuta clientii sa economiseasca bani cumparand. Astfel, in 2011, a fost lansat primul site de cumparaturi online din Romania care foloseste sistemul Cashback. Intr-o perioada in care criza se adanceste si oamenii cauta sa economiseasca, sistemul Cashback este o solutie eficienta si la indemana.
E simplu sa incepi sa cumperi tot ce-ti doresti chiar acum. Nu trebuie decat sa-ti faci cont pe Cashcow. Apoi, noi iti vom transfera banii direct in contul tau bancar!!!!E super sa primesti bani inapoi,nu?

Cum functioneaza                                                                            Pentru a incepe sa-ti faci cumparaturile pe Cashcow si pentru a profita de sistemul Cashback, trebuie sa urmezi cativa pasi simpli:1. Te inregistrezi introducandu-ti numele, prenumele, adresa de mail si parola. Odata ce te-ai inregistrat, un mic cookie va fi instalat in browserul tau. Acest cookie va contine un cod de identificare unic, care te va recunoaste de fiecare data cand iti vei face cumparaturile prin Cashcow.  2. Selectezi magazinul preferat din cele afisate pe siteul nostru.3. Dai click pe “Mergi la magazin”. Acum vei fi directionat direct pe site-ul magazinului respectiv, unde iti faci cumparaturile asa cum ai face-o in mod obisnuit.4. In momentul in care tranzactia este inregistrata de catre magazin, cashbackul aferent cumparaturii respective va aparea in “Totalul si Istoria tranzactiilor”: “Cashback in asteptare”. Tot ce trebuie sa faci acum este sa astepti ca magazinul sa confirme tranzactia. Acest lucru se poate intampla dupa ce comerciantul primeste plata pentru produsele/serviciile achizitionate sau, in unele cazuri, dupa ce expira perioada de returnare a produselor. Daca tranzactia este anulata din diverse motive (nu s-a facut plata, produsele nu au fost pe stoc, te-ai razgandit etc) cashbackul va fi respins si iti va aparea in cont in “Totalul si Istoria tranzactiilor”: “Cashback refuzat”. Daca totusi cashbackul apare ca fiind refuzat dar tranzactia s-a finalizat cu succes, te rugam sa ne contactezi la adresa de e-mail: office@cashcow.ro.5. Dupa ce magazinul confirma tranzactia, cashbackul va aparea in “Totalul si Istoria tranzactiilor”: “Total disponibil”. 6. Completeaza cererea de retragere a banilor din “Contul Tau”: “Retrage castigurile”. Atentie! Suma minima care poate fi retrasa este de 50 de ron.7. Banii care reprezinta cashbackul aferent cumparaturilor tale iti sunt virati in contul bancar in a doua jumatate a fiecarei luni, pentru cumparaturile confirmate in luna anterioara.

 
Spor la cumparaturi!

vineri, 8 iunie 2012

Site-ul Biblioteca Prafuita&pareri

Buna dragii mei!!Am gasit astazi din intamplare un site foarte dragut si utile numit:Biblioteca Prafuita,aveam mare nevoie de anumite carti gratuite si sfaturi in legatura cu alcatuirea unor recenzii.Siteul este bine structurat,gasesti ceea ce ai nevoie usor,totul este scris la obiect si pe intelesul tuturor..Asta e un mare plus,nu la multe siteuri de gen am gasit aceste calitati.Mi au placut si poeziile gasite aici..poezii scrise de autori anonimi dar plini de talent,destul de tineri si dornici de afirmare in lumea boema a poeziei.Biblioteca Prafuita mai are si doua super sectiuni si anume:Revista B.P si Concurs care cu siguranta vor atrage multi cititorii.Va invit cu multa placere sa vizitati site-ul si sa-mi lasati pareri&crtici..ce doriti voi.P.S Cine doreste se poate inscrie la acest concurs lunar pe pagina Biblioteca Prafuita.Kiss!!!

,,Reforma Sanatatii"&"Calin Donca despre Salve Club

Buna!!!Dupa cum poate stiti, Romania va trece prin Reforma Sanatatii(pensiilor), incepand din 1 august pana in 30 noiembrie. La 1 decembrie statul "preia" controlul si cine nu si-a "rezolvat" pensia privata va ramane la latitudinea statului, adica va fi "arondat" la o societate de asigurari, care este cea mai favorabila statului.
In tarile invecinate (Ungaria, Slovacia), in acest proiect (=reforma pilonului II) a fost implicata o societate de brokeraj numita SALVE GROUP. Aceasta societate a venit acum si in Romania sub denumirea SALVE CLUB, si lucreaza cu cele mai mari societati de asigurari care au primit licenta *(pentru a incheia contracte in aceasta reforma a pensiilor).
Salve Club isi formeaza acum echipele pe intreg teritoriul Romaniei, pentru ca in acest timp scurt de numai 4 luni cat mai multe persoane sa isi faca contractul pentru pilonul II. Acest pilon II, are caracter OBLIGATORIU pentru persoanele care poseda carte de munca (chiar si aflate in somaj sau CIC) si au varsta cuprinsa intre 18 si 35 ani, si are un caracter facultativ pentru persoanele cu carte de munca cu varsta cuprinsa intre 36-45 ani, dupa aceasta varsta persoanele pot opta doar pt. pilonul III.
In Romania sunt cam 3,5 mil. persoane care OBLIGATORIU isi vor face pilonul II. 
De ce e bun pilonul II? Sa inteleaga toata lumea - in prezent platim 9,5% in fondul de pensii, din august vom plati tot atat dar banii se vor imparti asa: 7,5% gestionati de stat (si din care vom primi pensia de stat) si 2% gestionati de o firma de asigurari (fiecare persoana isi va putea alege care va fi firma de asigurari care ii va administra acesti bani. SALVE CLUB are contract cu toate firmele acreditate. Acesti bani "fac" dobanda, iar in momentul pensionarii se pot scoate integral sau esalonat. Mentionam ca in cazul decesului persoanei, banii vor fi mosteniti de catre mostenitorii legali.

Salve Club reia inscrierile cu 67 lei prin proiectul SALVE CARD – Reforma

Omega 3
In aceasta saptamana a avut loc la Bratislava la sediul central al Salve Group intalnirea Board-ului Salve Group, la care au participat toti directorii CEO ai companiilor ce fac parte din grupul Salve din toata Europa.
CEO Salve Club Romania Calin Donca impreuna cu actionarul majoritar al Companiei Peter Kristofovic au hotarat demararea unui nou proiectSalve CARD – Reforma, ce se vrea o continuare imbunatatita a proiectului Salve Club prin care am inscris 120.000 membri in 2011.
Vom porni acest proiect cu o promotie uriasa:
-          Salve Card
-           SBS online
-           inscriere in AFIS (posibilitatea ca fiecare om inscris sa isi vada echipa in timp real)
-           posibilitatea unui castig financiar din vanzarea cardului
-          Mega Surpriza (in cuantum de 25 euro) Totul doar 67 lei!!!                                                                 Am primit zilele trecut si eu pachetul format din cardul Salve cu valabilitate nelimitata si cele 2 suplimente alimentare AVITA!!!Sunt foarte incantata si deja am 3 zile de cand le folosesc,momentann nu pot consta decat o imbunatatire a starii mele de sanatate,pana acum raceam des si aveam indigestii din te miri ce..dar de cand iau produsele AVITA aceste simptome incep sa dispara.Pana le termin sigur ma voi simti si mai bine!!In plus fiecare cutie are cc. 60 tablete care ajung1  luna intreaga!!!Convenabil,nu???Kiss

joi, 7 iunie 2012

Beautylist.ro-un nou paradis al cosmeticelor la pret atragator

Buna seara ,dragele mele vreau sa va spun cateva cuvinte despre o noua descoperire:un site cu produse la preturi mai mult decat avantajoase:).In ziua de astazi piata produselor cosmetice a cunoscut in ultimii ani o crestere semnificativa si se pare ca aceasta isi continua ascensiunea.
Aceasta piata este in continua dezvoltare si pe domeniul online. Insa la fel ca in orice domeniu, piata produselor cosmetice este invadata de produse de proasta calitate care pe deasupra au si preturi exorbitante,  http://www.beautylist.ro/ este unul din cele mai noi din site-urile prin intermediul caruia clientii vor  avea posibilitatea de a achizitiona cele mai noi produse cosmetice din diferite categorii,de la fonduri de ten si pana la farduri pentru pleoape:). Administratorii site-ului doresc ca gama de produse cosmetice sa se mareasca, astfel ca clientii vor avea posibilitatea de a gasi pe un singur site, pe beautylist.ro, absolut tot ceea ce doresc atunci cand vine vorba de produsele cosmetice, de la ingrijire corporala si pana la produse de infrumusetare.Va invit sa intrati pe pagina magazinului on line si sa va desfatati cu minunatiile de acolo.Kiss uri multe!!!!!

miercuri, 6 iunie 2012

marți, 5 iunie 2012

Calatoriti in siguranta:)

   Pentru ca excursia voastra sa nu se transforme intr-un cosmar planuieste cu atentie totul si ai grija ca toti membri familiei sa fie in siguranta.
Sa calatoresti alaturi de cei mici poate fi o provocare, mai ales daca iei in calcul grija de siguranta. In momentul de fata, legea din tara noastra este destul de permisiva in ceea ce priveste siguranta copiilor in masina dar parintii constienti de responsabilitatea lor, sunt interesati sa acorde copiilor masuri suplimentare de siguranta. n fiecare an, mii de copii se ranesc sau chiar mor in accidente auto. De aceea, in calitate de parinte, una dintre cele mai importante indatoriri ale tale este asigurarea sigurantei copilului. Poti face aceasta prin folosirea adecvata a scaunului de masina. 

In primul rand, trebuie sa stii ca scaunele pentru masina au termene de valabilitate cuprinse intre 5 si 8 ani. Totusi, in cazul tipurilor de scaune valabile timp de 7 sau 8 ani, ar fi indicata inlocuirea lor dupa 6 ani de la cumparare. Pentru a te asigura de faptul ca scaunul ales asigura siguranta copilului tau, citeste cu atentie eticheta si manualul de utilizare al acestuia.
Tine cont si de faptul ca tehnologia producatoare de scaune de masina este in continua dezvoltare, odata cu capacitatea automobilelor de a oferi un bun nivel de securitate. Daca inainte de 2002 nu existau organizatii care sa se ocupe de buna utilizare a scaunelor pentru masina, in prezent exista standarde stricte in ceea ce priveste instalarea unui scaun. 

Reguli de baza in folosirea scaunelor de masina:

Copiii de pana la 12 ani trebuie tot timpul sa stea in spate. Acest lucru scade riscul de moarte cu 36%. 
Pana in momentul in care poate folosi in mod adecvat centura de siguranta (aproximativ 8 ani), copilul tau trebuie sa stea in scaune speciale pentru a-i asigura siguranta. Citeste manualul de utilizare al autovehiculului tau si al scaunelor acestuia. De cele mai multe ori, aceste manuale contin informatii care nu sunt evidente despre modul in care se instaleaza un scaun de masina. Un alt lucru important il reprezinta fixarea corecta a centurii de siguranta. 
In unele tari exista legi care reglementeaza folosirea scaunului de siguranta pentru copii. Fixeaza-l intors spre scaunul propriu zis din masina, atata timp cat dezvoltarea sa ti-o permite. Acest lucru se poate face pana cand atinge greutatea de 14, 15 sau chiar 16 kilograme in majoritatea scaunelor existente, tinand totodata cont de inaltimea copilului. Nu pune invers scaunul de siguranta al copilului tau in cazul in care in acea zona exista un airbag frontal. Asigura-te la sfarsit ca sistemele de siguranta ale scaunului sunt corect puse in jurul copilului, iar scaunul este pozitionat bine in masina. 
Daca nu te descurci cu instalarea, ai putea primi ajutor din partea pompierilor, care de cele mai multe ori cunosc mecanismele acestor scaune. In plus, cand cumperi un scaun pentru masina, asigura-te de faptul ca ai posibilitatea sa-l inapoiezi vanzatorului daca nu este bun pentru copil sau daca nu iti place.
Inlocuieste scaunele care au mai mult de sase ani, pe cele care nu au un istoric clar in ceea ce priveste implicarea acestora intr-un accident sau daca acestea prezinta deteriorari, nu au etichete, numar de model, data fabricarii, instructiuni sau parti componente. Ia aceste masuri de siguranta prezentate mai sus pentru a avea o calatorie linistita si relaxanta in familie:)                                                                                                                                                                                                        calatorie copii                                                                                                                             Invata care sunt masurile de siguranta pentru a-ti proteja sanatatea in vacanta. Cand planifici o calatorie, intereseaza-te care sunt caracteristicile zonei in ceea ce priveste bolile, consumul de apa, vaccinurile sau celelalte masuri recomandate strainilor.
Iata in continuare cum sa eviti problemele de sanatate intr-o calatorie:
Apa imbuteliata
Apa este unul dintre primii factori declansatori ai afectiunii cunoscute sub numele de diareea turistului. Imediat ce pleci de acasa, faptul ca schimbi apa poate avea efecte negative asupra organismului. Este deosebit de important sa consumi numai apa imbuteliata, sigilata si apa filtrata. Renunta la bauturile cu gheata deoarece nu poti verifica daca cuburile au fost sau nu facute cu apa plata. Bazeaza-te pe ceaiuri si sucuri din fructe stoarse in fata ta, care nu sunt suplimentate cu apa.
Alimente de evitat
In afara restaurantelor de lux si a localurilor in care ai absoluta incredere, evita sa consumi carne, legume crude si verdeturi. Carnea poate sa nu fi fost depozitata sau gatita in conditii optime, iar legumele si verdeturile sunt spalate in apa obisnuita, care poate contine microorganisme daunatoare. Nu manca branza si produse lactate nepasteurizate.
Mergi in localurile care sunt pline in fiecare zi, cum sunt cele din statiunile turistice. Cere recomandari de la hotel sau opteaza pentru localurile care apar in ghidurile tiparite.                           

luni, 4 iunie 2012

Masina second-hand si cum mi-am convins prietena sa faca cea mai buna alegere:)

Salutare dragi cititori,astazi vreau sa va povestesc ce mi s a intamplat ieri mie si prietenei mele,Crina:).Ea are o masina de 3 ani si s a decis sa si achizitioneze alta!Bun!Nimic iesit din comun pana acum...fiind prima ei vanzare nu stia ce sa faca si cum as actioneze..eu ca buna prietena i am dat un sfat excelent:sa intre pe:autovit.ro cel mai bun site de vanzari/cumparari auto din tara!!!Faza amuzanta este ca s a razgandit cateva zil(nu mai vroia sa dea masinuta ),dar eu am facut o sa inteleaga ca cel mai bine si ar vinde masina second hand si ar lua o alta,mult mai potrivita pentru nevoile ei..ceva mai mic si fiabil...I am explicat ca am mai recomandat multor prieteni acest site,este plin de oferte si tot felul de modele de masini..cu siguranta ai de unde alege!!A,si cel mai important este ca ofera incredere,ceea ce este cel mai important cand doresti sa vinzi/achizitionezi o masina second hand buna!Astea fiind spuse maine ne intalnim cu un posibil cumparator si sper ca totul va decurge bine!Deci nu uitati:„ Ai Masina? Nu vinde/nu cumpara pana nu ai intrat pe autovit.ro”!!!Multi pupicei!!!

Am primit produsele AVITA&Cardul Salve!!!!

                                                                                                        Buna dragii mei!!ce faceti?sunteti acasa sau liberi??eu acasa...ma relaxez..pe seara e vorba ca incep ploile:((nu iarrrr!!in fine,vreau sa va anunt ca am primit PRODUSELE AVITA si CARDUL SALVE foarte util in anumite centre medicale care sunt parteneri...iti faci si treaba si pleci si cu economie acasa!!Produsele AVITA le folosesc de sambata,de cand le am primit,va voi spune peste ceva timp efectele lor si cat sunt de bune pentru mine.Vitamina C are gustul bun..iar pastilele cu aloe&enzime nu stiu cum sunt...cum v am zis abia am cateva zile de cand le utilizez..sunt ff entuziasmata!!!!Multumesc AVITA&Blogatu.ro :).KISS