Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 aprilie 2014

Fenomenul: Orasul Reciclarii 2014!

             



   

A început un nou ,,razboi,,  pentru titlul de

Orașul Reciclării


Eco-Rom Ambalaje a strigat adunarea pentru reciclare! 32 de cetăți pe frecvență, un singur învingător!
,,Continuăm și anul acesta bătălia simbolică între primării pentru titlul de Orașul Reciclării 2014 cu și mai multe municipii înrolate în această luptă comună în vederea dezvoltării sistemului de colectare separată. Chiar dacă România a atins, prin aportul substanțial al producătorilor de bunuri ambalate, obiectivul prevăzut de legislația europeană de reciclare a 60% din deșeurile de ambalaje puse pe piață, în practică, la nivel operațional, sistemele locale de gestiune a deșeurilor încă sunt în construcție. Eco- Rom Ambalaje investește anual 35% din aportul membrilor săi în parteneriatul cu autoritățile locale, iar rezultatul este unul important – peste 450 de acorduri încheiate cu autorități admnistrative și un nivel de participare al populației cu 40% mai mare față de acum 4-5 ani. Mulțumim celor care ni s-au alăturat programului Orașul Reciclării și le dorim ca principale arme și muniții folosite în luptă să fie aceleași pe care și noi le folosim, respectiv: eficiența, performanța și transparența.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.
Perioada bătăliei: 1 ianuarie – 30 iunie 2014
Cetățile înrolate32 de municipalități în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare separată au răspuns pozitiv chemării la luptă: Arad, Bacău, Brașov, București-Sectoarele 3 și 6, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Iași, Mediaș, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, Bârlad, Brăila, Călăraşi, Constanța, Galaţi, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploiești, Slatina, Suceava, Târgu Secuiesc, Vaslui.
Fronturi de luptă: Primăriile înscrise în competiție se vor lupta pe mai multe „fronturi”: cel al calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniții” de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile și, în final, al celor mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate.
,,Obiectivul de reciclare, până în 2020, a 50% din deșeurile menajere este extrem de ambițios și nu trebuie perceput doar ca o obligație impusă României de Uniunea Europeană, ci reprezintă un baromentru al nivelului de curațenie și al calității mediului dar și al plus valorii create la nivelul locurilor de muncă și oportunităților economice din gestiunea deșeurilor și reciclării. Obligațiile ce derivă din aceste obiective revin autorităților locale și tuturor generatorilor de deșeuri, inclusiv populației. De aceea, rolul primarilor este să transmită comunităților pe care le conduc că protejarea mediului nu este o opțiune, ci un principiu de viață. Proiectul Orașul Reciclării este o formă creativă de a-i susține în această direcție și invit toate primăriile să lupte pentru orașul lor și pentru un viitor sustenabil, în care toate deșeurile generate ajung la reciclare și nu la depozitare.” a declarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.
Marele premiu: La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de Orașul Reciclării și marele premiu: o zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro.
,,Deșeurile și gestiunea lor sunt o prioritate dar și o provocare, obligația reducerii cu 15% a deșeurilor depozitate fiind o misiune dificilă a autorităților locale, dar nu imposibilă. Eficiența în domeniul serviciilor publice nu poate exista decât prin implicare, obiective comune și strategii pe termen lung. Iar rolul nostru, al primarilor, este să acționăm în această direcție, urmărind, desigur, interesul comunității pe care o conduc. De aceea, felicit inițiativa Eco-Rom Ambalaje de a continua acest proiect de succes și a susține implicarea primăriilor participante într-o competiție în care câștigătorii sunt, de fapt, cetățenii.” a declarat Tudor Pendiuc, Președintele Asociației Municipiilor din România.

 Eu imi sustin cu drag orasul meu :Slobozia,si sper sa gasesc si alti bloggeri din zona care sa ma ajute in acest demers!Pentru o dezvoltare mai intensa a servicilor publice,dar si a  spatiilor pentru colectarea deseurilor! 

Niciun comentariu: