Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 22 mai 2013

Pasiunea mea pentru......teatru!


   








Pasiunea mea pentru teatru a luat naştere simplu, pe neaşteptate, începând cu paşi mărunţi, neînsemnaţi în mintea mea care tocmai lua formă.
Totul a început la ,,Clubul Copiiilor'', eu copil în ciclul gimnazial, curios de ocupaţiile colegilor mai mari, am mers într-o seară la o piesă de teatru, se intitula ,,O noapte furtunoasă ", auzisem de ea, dar nu ştiam sigur care e firul desfăşurării. Am rămas plăcut surprins de micii actori, colegii mei, care se ,,prefăceau” cu grandoare, aveau o dicţie impecabilă, erau îmbrăcaţi caraghios, iar multitudinea de întâmplări mi-au deschis ochii, făcându-mă să privesc rolul lor cu alţi ochi - m-a făcut să mă întreb ce înseamnă acestea pentru mine. Tot acolo am cunoscut cei mai mulţi oameni din viaţa mea, prieteni din ţări diferite, cu pasiuni comune, ce iubesc teatrul, iar rolul lor pe scenă e rol interpretat din dragoste, prieteni care îşi împărtăşeau cu tine toate emoţiile înainte de spectacole, înainte de program, cu care discutam diferite faze comice din timpul spectacolelor în pauzele de masă, uneori pe scările teatrului, alteori pe coridoarele teatrului.
Simţeam de fiecare dată forfota dinaintea spectacolelor, zumzetele ce se auzeau dincolo de cortina sângerie, din când în când câte un zgomot puternic, apoi urma melodia ce ne zguduia pe toţi - melodia festivalului, iar nu în cele din urmă, începeau spectacolele, unele ce te lăsau cu gura căscată, altele te ţineau doar răbdător până la sfârşit, iar altele de-a dreptul plictisitoare şi copilăreşti; toate au trecut ca gândul, toate le-am urmărit entuziasmat şi nerăbdător, căci la sfârşitul unui spectacol se anunţa un altul, fapt ce îmi dădea o stare de nerăbdare continuă.Eu cred că pentru un actor, fiecare spectacol în sine este o premieră, chiar şi în cazul în care în sală sunt exact aceiaşi oameni de zece ori la rând. Pentru că fiecare spectacol în parte reprezintă o nouă etapă în viaţa şi evoluţia personajului creat. Cred ca actorul şi talentul său trebuie să fie în perfectă comuniune şi înţelegere pentru a se crea o relaţie fructuoasă şi luminoasă, să devină un parteneriat imbatabil. Trebuie să ai capacitatea de a-ţi „îmblânzi“ talentul.
Cu acest articol vreau sa va fac cunoscut faptul ca Festivalului International de Teatru de la Sibiu, aflat la ediția a XX – a,  va avea loc în perioada 7 – 16 iunie 2013 și care celebrează anul acesta tradiția și profesionalismul în arta spectacolului prin DIALOG. Va astept cu drag acolo!




Hugs!

Niciun comentariu: